By Olivia Pasniciuc / 8th august, 2016 / Turism

Săptămâna trecută vă vorbeam de frumoasele muzee care pot fi vizitate în Târgu-Neamț. Astăzi însă, ne vom îndrepta puțin atenția spre câteva muzeele din Piatra-Neamț.

  • Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni

Acest muzeu este un muzeu celebru nu doar în România. Sub acoperișul Muzeului de Arta Cucuteni se găsește cea mai importantă colecție de artă eneolitică din sud-estul Europei. Vei putea observa în vizita la acest muzeu cele mai spectaculoase artefacte, obiecte tridimensionale, piese arheologice, etc. Muzeul este format din 5 săli:

  • Sala 1 – istoricul cercetărilor culturii;
  • Sala 2 și 3 – artă decorativă;
  • Sala 4 – expoziții temporare;
  • Sala 5 – expoziție foto-documentară Arta eneolitică Cucuteni-Tripolie din Republica Moldova și Ucraina.

Muzeul de Arta Eneolitică Cucuteni a fost inaugurat pe 24 iunie 2005 și de atunci continuă să-i uimească pe cei care îi calcă pragul.

  • Muzeul de Științe Naturale

Începutul acestui muzeu a fost prin anul 1960, atunci când a fost înființată în cadrul Muzeului de Arheologie din Piatra-Neamț secția de Științe Naturale.  Un an mai târziu, secția se mută într-o clădire donată de istoricul Iulian Antonescu și de Eugenia, soția lui. Astfel, secția s-a transformat într-un muzeu care a continuat să se dezvolte. Pentru public, expoziția permanentă a muzeului a fost deschisă în 1969. De atunci și până astăzi, muzeul s-a dezvoltat și a fost reamenajat. Astăzi, poți vedea în cadrul acestui muzeu colecții impresionante de exponate naturale, dar și materiale grafice.

Muzeul cuprinde următoarele săli:

  • Sala 1 – structura și evoluția scoarței terestre;
  • Sala 2 și 3 – evoluția vieții;
  • Sala 4 – factorii externi care modelează scoarța terestră;
  • Sala 5 – animale rare, trofee ale unor specii ocrotite de lege, harta cu rezervațiile naturale din județ.

Aceste două muzee sunt de neratat pentru cei care vor să viziteze Piatra-Neamț. Nu uita însă nici de Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie sau Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”.

Muzeul de Arta Eneolitică Cucuteni  și Muzeul de Științe Naturale pot fi vizitate în lunile aprilie – septembrie intre orele 10.00 – 18.00, in orice zi, cu excepția zilei de luni și în lunile octombrie – martie, în intervalul 09.00 – 17.00 in orice zi, cu excepția zilei de luni.

sursa foto: http://www.muzeu-neamt.ro/.