Dacă ești un tânăr talentat sau un părinte care are un copil talentat, trebuie să știi că Festivalul – Concurs „Florile Ceahlăului” a ajuns la cea de-a 29-a ediție.
A 29-a ediție va avea loc la Piatra-Neamț, în perioada 24-26 martie 2017.
Festivalul – Concurs național de muzica populară pentru copii și tineri are următoarele scopuri: promovarea tradiției și revitalizarea ei prin muzică și port popular, promovarea unor piese populare vechi și interpretarea lor de către participanți, conștientizarea faptului ca muzica populară este o valoare fundamentală care trebuie conservată și stimularea profesorilor și instructorilor care cunosc astfel de copii.
Festivalul cuprinde două secțiuni:
- „Canto tradițional românesc”
- Pentru soliști vocali cu vârste cuprinse între 9 și 26 de ani;
- Se vor cânta două piese: prima piesă va fi o doină, o lucrare din categoria genului epic sau a cântecului ceremonial, iar a doua piesă trebuie să fie una de un gen diferit și trebuie să fie cântată cu orchestra.
- „Instrumente populare”
- Pentru instrumentiști cu vârste cuprinse între 9 și 26 de ani;
- Se vor cânta două piese: o prima va fi o doină sau o pisă de factura lirică, iar a doua va fi o piesă de virtuozitate, acompaniată de orchestră.
Înainte de Festivalul propriu zis va avea loc o preselecție. Aceasta se va desfășura în perioada 24 februarie – 1 martie 2017 și se va face pe baza unor fișiere mp3 trimise la înscriere. Afișarea finaliștilor se va face pe data de 1 martie 2017.
Toate detaliile legate de desfășurarea acestui eveniment – modalitatea de înscriere, actele necesare, juriul, premii, parteneri și multe alte informații afli pe pagina concursului – http://www.culturaneamt.ro/florile-ceahlaului-editia-a-29-a-piatra-neamt-24-26-martie-2017.
Dacă ajungi la acest concurs ca participant sau în calitate de părinte pentru copilul tău și cauți cazare, te așteptăm cu drag la Casa Marica.