By Olivia Pasniciuc / 14th iunie, 2016 / Turism

Legendele culese din zona Ceahlăului sunt fascinante. Astăzi te încântăm cu o nouă legendă și anume Legenda Turnului lui Butu și a Anei.

Se spune că acum 600 de ani, în Moldova domnea Alexandru cel Bun, un domnitor vrednic la faptă și blând la vorbă. Alexandru cel Bun avea alături de el oșteni neînfricați și puternici, oșteni tineri și viteji. Dintre toți, cel mai mult se remarca Butu, un tânăr priceput și viteaz, născut și crescut în zona falnicului munte Ceahlău. Butu era bine văzut de către Alexandru cel Bun, iar acesta din urmă îl avea la suflet.

Într-una din zile, Alexandru cel Bun a aflat că între Butu și fiica sa Ana a înflorit o frumoasă poveste de dragoste. Acesta s-a bucurat mult și i-a binecuvântat. Mai mult decât atât, a făcut o logodnă mare și au sărbătorit cu fast.

Când pregătirile de nuntă erau în plină desfășurare, un nou război a pornit între poloni și cavalerii teutoni. Alexandru cel Bun avea un legământ făcut cu craiul polonez, fapt pentru care a trebuit să trimită 400 de oșteni călare. În fruntea acestora a fost pus viteazul Butu și i s-a spus să se întoarcă repede pentru a continua pregătirile de nuntă.

Războiul însă a fost crud și Butu nu s-a mai întors. Aflând această veste, Ana a fost cumplit afectată, la fel și Alexandru cel Bun. Astfel au trecut săptămâni și luni, dar Ana tot nu putea să uite cele întâmplate. Tatăl ei, pentru a o face să treacă mai repede peste acest moment a început să-i vorbească despre alți pețitori și în cele din urmă i-a propus un nou mire. Ana a refuzat în mod categoric, însă pregătirile de nunta au început din nou.

Văzând că nu are scăpare, tânăra Ana a apelat pe ascuns la o vrăjitoare. I-a dat acesteia două inele și i-a spus să o ajute, chiar dacă trebuie să îl scoată pe Butu din mormânt.

În noaptea nunții, în camera mirilor a intrat Butu, a îmbrățișat-o pe Ana și i-a cerut să vină cu el. Au pornit astfel în zbor spre muntele Ceahlău, în plină noapte. Planul era ca cei doi era să zboare din Cetatea Sucevei până deasupra Ceahlăului unde să se adăpostească. În timp ce ei căutau un loc în care să se ascundă, s-a făcut dimineață și vraja s-a rupt, moment în care cei doi au căzut din înalt și s-au transformat în stane de piatră. Astfel, astăzi poți vedea stânca numită Turnul lui Butu și Ana.