Pârtia de schi de la Durău

Suntem în sezonul în care iubitorii sporturilor de iarnă caută locuri în care să poată schia. Nu trebuie să mergi într-o țară străină pentru a te bucura de pârtii bune pentru schiat, ci te poți opri și pe pârtiile din România. România se bucură de o mulțime de munți, fapt pentru care sunt suficiente pârtii pentru toți cei care vor să se bucure de zăpadă.

Astăzi însă vom vorbi despre pârtia de schi de la Durău, județul Neamț.

(mai mult…)

De ce sa aleg România ca destinație turistică?

Chiar dacă sunt momente în care nu suntem mulțumiți de țara în care trăim, trebuie totuși să recunoaștem faptul că România este o țară frumoasă când vine vorba de locurile pe care le poți vizita. Ne putem bucura atât de mare, cât și de munte, avem frumoasa Delta și o mulțime de obiective turistice ce trebuie văzute măcar o dată în viață.

(mai mult…)

Locuri potrivite în care pot să-mi petrec vacanța de iarnă în România

La fel cum așteptăm vara pentru concedii, așa așteptăm și sărbătorile de iarnă, deoarece din nou ne putem bucura de câteva zile libere, zile în care ne putem permite să mergem în diferite locuri pentru a ne petrece sărbătorile într-un loc plăcut și relaxant.

Sărbătorile de iarnă se petrec deseori în familie, dar sunt și persoane care nu vor ca de sărbători să fie musafiri sau să primească musafiri și preferă să meargă într-un loc în care să se poată relaxa. Alții însă reușesc să-și planifice lucrurile în așa fel încât să meargă și în vacanță și să stea și cu familia.

(mai mult…)

Locuri din România pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață

Ne plănuim tot felul de vacanțe în tot felul de țări mai aproape sau mai departe de țara noastră. Căutăm tot felul de destinații care să ne ofere confortul dorit, tot felul de destinații care să ne încânte privirea și sufletul.

Înainte însă de a alege o destinație într-o altă țară, ar trebui să te gândești la o destinație din România.

(mai mult…)

Motive să vizitezi Ceahlăul sau Durăul, Partea I

Pentru multe persoane care au vizitat zona Masivului Ceahlău răspunsul la întrebarea ”De ce să vin la Durău?” este destul de evident. O dată vizitată zona Ceahlău/Durău vor reveni cu plăcere destul de des, poate chiar de mai multe ori pe an.
Pentru ceilalți care încă nu au trecut prin aceste locuri am să încerc să enumăr câteva motive să vii pe aici, motive enumerate așa cum îmi vin în minte fără a putea spune că unele sunt mai importante ca altele.

(mai mult…)